Student pentru o zi – MISTERUL SIMȚURILOR. Descoperă lumea gusturilor, aromelor și culorilor
14.09.2026Cât de bine ne putem baza pe propriile simțuri? Putem recunoaște un aliment doar după miros? Dar un gust atunci când culoarea încearcă să ne „păcălească”?Acestea au fost doar câteva dintre provocările întâlnite de elevii clasei a VII-a B de la Liceul Național de Informatică Arad, care au devenit, pentru câteva ore, studenți ai Facultății de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Sub genericul „Student pentru o zi – MISTERUL SIMȚURILOR. Descoperă lumea gusturilor, aromelor și culorilor”, activitatea desfășurată în cadrul programului „Școala Altfel” le-a oferit elevilor ocazia de a descoperi mediul universitar, de a vizita săli de curs și laboratoare și, mai ales, de a afla ce se ascunde în spatele alimentelor pe care le consumăm în fiecare zi.
Ce înseamnă tehnologia alimentelor? Cum analizăm calitatea unui produs alimentar? De ce același aliment poate fi perceput diferit de două persoane? Cât de importante sunt mirosul, gustul și culoarea? Și, mai ales, ne pot „păcăli” simțurile?Răspunsurile au venit nu doar prin explicații, ci mai ales prin experiment.
Iar pentru că orice provocare merită și un campion, în urma probelor „Detectivul olfactiv” și „Gustul în culori”, cei mai buni evaluatori au fost recompensați cu două premii create special pentru această experiență: „NAS DE CAMPION” și „PAPILE DE AUR”. Dincolo de concurs și de premii, ne-au bucurat curiozitatea elevilor, întrebările lor inpirate și foarte bine argumentate și dorința de a înțelege „de ce?”.
Pentru câteva ore, laboratorul a devenit un loc al descoperirii, iar analiza senzorială – o experiență în care știința s-a văzut, s-a mirosit și s-a gustat.
Activitatea, coordonată de conf. univ. Simona Perta-Crișan, s-a bucurat de prezența și implicarea prof. Giorgiana Dehelean, diriginta clasei a VII-a B, într-un frumos demers de apropiere între școală și universitate. Astfel de întâlniri creează punți între învățământul preuniversitar și cel universitar, oferindu-le elevilor șansa de a descoperi universitatea din interior, prin experiențe concrete, dialog și activități practice. Iar pentru noi, curiozitatea și entuziasmul lor sunt cea mai frumoasă confirmare că această apropiere poate deschide noi perspective și poate inspira alegeri pentru viitor.
Poate că acesta este cel mai frumos mod de a descoperi universitatea: nu doar privind-o din exterior, ci trăind, pentru o zi, experiența de a fi student.

